Sari la conținut
Paraclise

Paraclisul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil

Rânduiala de cerere către voievozii oștilor cerești

Se citește la vreme de primejdie, de ispită și de nevoie. După rugăciunile începătoare și Psalmul 142, se cântă:

Troparul (glasul al 4-lea)

Mai-marilor Voievozi ai oștilor cerești, rugămu-vă pe voi noi, nevrednicii, ca prin rugăciunile voastre să ne acoperiți pe noi cu acoperământul aripilor slavei voastre celei netrupești, păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu deadinsul și grăim: izbăviți-ne din nevoi, ca niște mai-mari peste cetele puterilor celor de sus.

Din canon (stih: Sfinților Arhangheli, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi)

Grăbiți spre ajutorul nostru, Sfinților Arhangheli, al celor cuprinși de primejdii și de ispite, și, cu acoperământul aripilor voastre, apărați-ne de tot răul.

Cu puterea pe care ați luat-o de la Dumnezeu, izgoniți de la noi pe vrăjmașii cei nevăzuți, Sfinților Voievozi, și ne păziți pe calea mântuirii.

Pe cei deznădăjduiți de necazuri cercetați-i, Sfinților Arhangheli, și le trimiteți mângâiere, ca, izbăvindu-se prin rugăciunile voastre, să slăvească pe Dumnezeu.

Sfinte Arhanghele Mihail, care ai stat împotriva îngerilor căzuți, stai și acum împotriva vrăjmașilor noștri celor nevăzuți și ne apără cu sabia ta cea de foc.

Sfinte Arhanghele Gavriil, vestitorule al bucuriei, vestește și sufletelor noastre ceasul întoarcerii la Dumnezeu și ne călăuzește spre mântuire.

Axionul

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Rugăciune către Sfinții Arhangheli

Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și toate cetele cele cerești ale sfinților îngeri, apărați-ne de bântuielile celui viclean, izgoniți de la noi toată lucrarea cea rea, călăuziți-ne pe calea mântuirii, luminați-ne mintea și întăriți-ne în credință, în nădejde și în dragoste. Fiți-ne nouă ocrotitori în viață și însoțitori în ceasul sfârșitului nostru, izgonind pe vrăjmașii cei ce vor să ne înghită, și ne duceți sufletele la limanul cel lin al Împărăției cerurilor; ca, mântuindu-ne prin mijlocirea voastră, să slăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciuni apropiate

Comentarii și recenzii

Fii primul care lasă un gând.

Comentariul va apărea pe pagină după ce este aprobat.