Sari la conținut
Psaltirea

Psalmul 22

Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi

Domnul mă paște și nimic nu-mi va lipsi. La loc de pășune, acolo m-a sălășluit; la apa odihnei m-a hrănit.

Sufletul meu l-a întors, povățuitu-m-a pe căile dreptății, pentru numele Lui.

Că de voi și umbla în mijlocul morții, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine ești. Toiagul Tău și varga Ta, acestea m-au mângâiat.

Gătit-ai masă înaintea mea, împotriva celor ce mă necăjesc; uns-ai cu untdelemn capul meu și paharul Tău este adăpându-mă ca un puternic.

Și mila Ta mă va urma în toate zilele vieții mele, ca să locuiesc în casa Domnului, întru lungime de zile.

Rugăciuni apropiate

Comentarii și recenzii

Fii primul care lasă un gând.

Comentariul va apărea pe pagină după ce este aprobat.