Către Tine, Doamne, am strigat; Dumnezeul meu, nu tăcea către mine, ca nu cumva să taci către mine și să mă asemăn celor ce se coboară în groapă.
Auzi, Doamne, glasul rugăciunii mele când mă rog către Tine, când ridic mâinile mele către locașul Tău cel sfânt.
Nu mă trage la un loc cu cei păcătoși și cu cei ce lucrează nedreptatea nu mă pierde, cu cei ce grăiesc pace cu aproapele lor, dar rele sunt în inimile lor.
Dă-le lor, Doamne, după faptele lor și după vicleșugul isprăvilor lor; după lucrul mâinilor lor dă-le lor, răsplătește-le răsplătirea lor.
Că n-au luat aminte la lucrurile Domnului și la faptele mâinilor Lui; dărâma-i-vei pe ei și nu-i vei zidi.
Binecuvântat este Domnul, că a auzit glasul rugăciunii mele.
Domnul este ajutorul meu și apărătorul meu; în El a nădăjduit inima mea și mi-a ajutat.
Și a înflorit trupul meu și de bunăvoia mea Îl voi lăuda pe El.
Domnul este întărirea poporului Său și apărător mântuirilor unsului Său este.
Mântuiește poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta și-i paște pe ei și-i ridică pe ei până în veac.
Comentarii și recenzii
Fii primul care lasă un gând.