Psalmul 41

În ce chip dorește cerbul izvoarele apelor, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule.

Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni și mă voi arăta feței lui Dumnezeu?

Făcutu-mi-s-au lacrimile mele pâine ziua și noaptea, când mi se zicea mie în toate zilele: Unde este Dumnezeul tău?

De acestea mi-am adus aminte și mi-am vărsat în mine sufletul meu, că voi trece în locul cortului celui minunat, până la casa lui Dumnezeu,

În glas de bucurie și de laudă și de sunet de sărbătoare.

Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce mă tulburi? Nădăjduiește în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El; mântuirea feței mele este Dumnezeul meu.

În mine sufletul meu s-a tulburat; pentru aceasta îmi voi aduce aminte de Tine, din pământul Iordanului și al Ermonului, din muntele cel mic.

Adânc pe adânc cheamă, în glasul căderilor apelor Tale; toate talazurile Tale și valurile Tale peste mine au trecut.

Ziua va porunci Domnul milei Sale, iar noaptea cântare Lui de la mine; rugăciune Dumnezeului vieții mele.

Zice-voi lui Dumnezeu: Sprijinitorul meu ești; pentru ce m-ai uitat? Și pentru ce umblu mâhnit când mă necăjește vrăjmașul meu?

Când se zdrobeau oasele mele, mă ocărau vrăjmașii mei, când îmi ziceau mie în toate zilele: Unde este Dumnezeul tău?

Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce mă tulburi? Nădăjduiește în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El; mântuirea feței mele este Dumnezeul meu.