Judecă-mă, Dumnezeule, și osebește pricina mea de neamul cel necuvios; de omul nedrept și viclean izbăvește-mă.
Că Tu ești, Dumnezeule, întărirea mea; pentru ce m-ai lepădat? Și pentru ce umblu mâhnit când mă necăjește vrăjmașul?
Trimite lumina Ta și adevărul Tău; acestea m-au povățuit și m-au condus la muntele cel sfânt al Tău și la locașurile Tale.
Și voi intra la altarul lui Dumnezeu, la Dumnezeul Care veselește tinerețile mele; lăuda-Te-voi cu alăuta, Dumnezeule, Dumnezeul meu.
Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și pentru ce mă tulburi? Nădăjduiește în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El; mântuirea feței mele este Dumnezeul meu.
Comentarii și recenzii
Fii primul care lasă un gând.