Psalmul 9

Lăuda-Te-voi, Doamne, cu toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale.

Veseli-mă-voi și mă voi bucura de Tine; cânta-voi numele Tău, Preaînalte.

Când se vor întoarce vrăjmașii mei înapoi, slăbi-vor și vor pieri de la fața Ta.

Că ai făcut judecata mea și dreptatea mea; șezut-ai pe scaun, Cel ce judeci după dreptate.

Certat-ai neamurile și a pierit cel necredincios; numele lor l-ai șters în veac și în veacul veacului.

Vrăjmașului i-au lipsit de tot săbiile și cetățile i le-ai sfărâmat; pierit-a pomenirea lui în sunet.

Iar Domnul rămâne în veac; gătit-a scaunul Său de judecată.

Și El va judeca lumea întru dreptate; judeca-va popoarele întru dreptate.

Și S-a făcut Domnul scăpare săracului, ajutor la vreme potrivită, întru necazuri.

Și să nădăjduiască în Tine cei ce cunosc numele Tău, că n-ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine, Doamne.

Cântați Domnului, Celui ce locuiește în Sion, vestiți între neamuri lucrările Lui.

Că, cercetând sângiuirile lor, Și-a adus aminte; n-a uitat strigarea săracilor.

Miluiește-mă, Doamne! Vezi smerenia mea, de către vrăjmașii mei, Cel ce mă înalți din porțile morții,

Ca să vestesc toate laudele Tale în porțile fiicei Sionului; bucura-ne-vom de mântuirea Ta.

Afundatu-s-au neamurile în stricăciunea pe care au făcut-o; în cursa aceasta pe care au ascuns-o, s-a prins piciorul lor.

Cunoaște-se-va Domnul când face judecată; întru faptele mâinilor lui s-a prins păcătosul.

Întoarce-se-vor păcătoșii în iad, toate neamurile care uită pe Dumnezeu.

Că nu până în sfârșit va fi uitat săracul; răbdarea săracilor nu va pieri până în sfârșit.

Scoală-Te, Doamne, să nu se întărească omul; să fie judecate neamurile înaintea Ta.

Pune, Doamne, legiuitor peste ei, ca să cunoască neamurile că oameni sunt.

Pentru ce, Doamne, ai stat departe și ne-ai trecut cu vederea la vreme de necaz?

Când se mândrește necredinciosul, se aprinde săracul; se prind în sfaturile pe care le gândesc.

Că se laudă păcătosul cu poftele sufletului său, și cel ce face strâmbătate pe sine se binecuvântează.

Mâniat-a pe Domnul păcătosul; după mulțimea mâniei lui, nu-L va cerceta; nu este Dumnezeu înaintea lui.

Spurca-se-vor căile lui în toată vremea; lepădate sunt judecățile Tale de la fața lui, peste toți vrăjmașii lui va stăpâni.

Că a zis în inima lui: „Nu mă voi clătina din neam în neam, fără de rău voi fi”.

Gura lui este plină de blestem, de amărăciune și de vicleșug; sub limba lui, osteneală și durere.

Șade la pândă cu cei bogați, în ascunzișuri, ca să ucidă pe cel nevinovat; ochii lui spre cel sărac privesc.

Pândește în ascuns, ca un leu în culcușul său; pândește ca să apuce pe sărac, apucă pe sărac trăgându-l în cursa lui.

Îl smerește, îl pleacă și cade, când stăpânește el pe cei săraci.

Că a zis în inima lui: „Uitat-a Dumnezeu, întors-a fața Lui, ca să nu vadă până în sfârșit”.

Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalță-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârșit.

Pentru ce a mâniat necredinciosul pe Dumnezeu? Că a zis în inima lui: „Nu va cerceta”.

Vezi, pentru că Tu privești la durere și la mânie, ca să le iei în mâinile Tale; ție lăsat este săracul, orfanului Tu ești ajutor.

Zdrobește brațul păcătosului și al celui viclean; căuta-se-va păcatul lui și nu se va afla.

Domnul va împărăți în veac și în veacul veacului; pieri-veți, neamuri, din pământul Lui.

Dorința săracilor a auzit-o Domnul; spre gătirea inimii lor a luat aminte urechea Ta.

Judecă pe cel orfan și pe cel smerit, ca să nu se mai mândrească omul pe pământ.