Rugăciune către Preasfânta Născătoare după Împărtășanie
Mulțumire și cerere de ocrotire
Preasfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, care ești lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea, mângâierea și bucuria mea, îți mulțumesc că m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul, a fi părtaș preacuratului Trup și scumpului Sânge al Fiului tău.
Ci, ceea ce ai născut Lumina cea adevărată, luminează-mi ochii cei înțelegători ai inimii; ceea ce ai născut Izvorul nemuririi, învie-mă pe mine, cel omorât de păcat. Fii mie ajutătoare și folositoare în viață, izbăvindu-mă de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, ca, mântuindu-mă prin mijlocirea ta, să te slăvesc, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Comentarii și recenzii
Fii primul care lasă un gând.