Rugăciunea de seară a Sfântului Macarie cel Mare
Cerere de iertare și de somn în pace
Dumnezeule cel veșnic și Împărate a toată făptura, Cel ce m-ai învrednicit a ajunge până în acest ceas, iartă-mi păcatele ce am făcut în această zi cu fapta, cu cuvântul și cu gândul; și curățește, Doamne, smeritul meu suflet de toată întinăciunea trupului și a duhului.
Și-mi dă, Doamne, în această noapte a trece somnul în pace, ca, sculându-mă din ticălosul meu așternut, să bine-plac preasfântului Tău nume în toate zilele vieții mele și să calc pe vrăjmașii cei ce se luptă cu mine, cei trupești și cei fără de trup. Și mă izbăvește, Doamne, de gândurile cele deșarte, care mă întinează, și de poftele cele rele. Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Comentarii și recenzii
Fii primul care lasă un gând.