Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot ce voiești, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi, nevrednicii robii tăi, ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești.
Că pentru tine a fost Domnul puterilor cu noi și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit sfântului Trup și preacuratului Sânge al Lui. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii.
Și acum, Preasfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de tot sfatul celui viclean și de toată primejdia și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea aducătoare de stricăciune a diavolului. Ci până în sfârșit, cu rugăciunile tale, păzește-ne pe noi neosândiți; ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumire și închinăciune, pentru toate, să înălțăm Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Comentarii și recenzii
Fii primul care lasă un gând.