Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare

Viața

Sfântul Eftimie s-a născut la Melitina Armeniei, pe la anul 377, din părinți binecredincioși și de bun neam, Pavel și Dionisia, care multă vreme fuseseră fără de copii și îl ceruseră de la Dumnezeu prin rugăciune fierbinte; de aceea, primindu-l ca pe un dar, l-au închinat din pruncie slujirii Lui. Crescut în evlavie și deprins cu dumnezeiasca învățătură, a fost hirotonit preot și i s-a încredințat purtarea de grijă a mănăstirilor din cetatea sa. Iubind însă mai mult liniștea și viața cea ascunsă, a lăsat cinstirile lumii și, în floarea tinereților, s-a retras în pustia Palestinei, în părțile Ierusalimului.

Nevoințele

În pustie s-a nevoit ani mulți în post aspru, în priveghere de toată noaptea și în rugăciune neîncetată, avându-l tovarăș de nevoință pe Sfântul Teoctist. Vestea sfințeniei lui a adunat în jurul său mulțime de ucenici, pe care i-a povățuit cu blândețe și înțelepciune pe calea vieții duhovnicești, întemeind lavre și mănăstiri ce aveau să lumineze toată pustia Iudeei. Dumnezeu i-a dăruit darul facerii de minuni și al înainte-vederii: a izgonit duhuri necurate, a tămăduit bolnavi și a proorocit cele viitoare. Prin cuvântul și pilda lui, mulți păgâni au venit la credință — între care și o seminție întreagă de saracini, al căror căpetenie a ajuns mai apoi episcop — iar pe cei căzuți în eresuri i-a întors la dreapta credință. Stând neclintit pentru adevărul mărturisit la Sinodul de la Calcedon, a întărit în Ortodoxie pe mulți sihaștri, ba chiar a povățuit spre pocăință pe împărăteasa Evdochia, care se abătuse de la dreapta credință.

Mutarea la Domnul și moaștele

Bineplăcând lui Dumnezeu prin nevoințele sale, Sfântul Eftimie a trăit aproape o sută de ani și, cunoscându-și mai dinainte sfârșitul, a adormit în pace, în lavra sa din pustia Iordanului. Moaștele lui, izvorâtoare de tămăduiri, au fost cinstite cu evlavie de ucenici și de mulțimea credincioșilor care veneau la mormântul lui, dobândind ajutor și mângâiere.

Cinstirea

Sfântul Eftimie cel Mare este cinstit ca unul dintre cei mai mari părinți ai pustiei și dascăl al vieții călugărești, pomenirea lui săvârșindu-se în ziua de 20 ianuarie. Din lavra și din ucenicii săi a odrăslit o întreagă obște de sfinți nevoitori, între care s-a numărat și Sfântul Sava cel Sfințit. Pentru cei ce iubesc rugăciunea și liniștea, viața lui rămâne pildă strălucită de statornicie, de smerenie și de râvnă pentru dreapta credință.