Sfântul Mare Mucenic Eustatie Plachida

Viața

Sfântul Eustatie, numit mai înainte de botez Plachida, a fost în vremea împăraților romani general vestit al oștii, bărbat viteaz, milostiv și drept, cinstit de toți pentru vrednicia și bunătatea lui, măcar că era încă închinător la idoli. Făcea multă milostenie săracilor și viețuia cu dreptate, iar Dumnezeu, văzând inima lui cea bună, a binevoit să-l cheme la cunoașterea adevărului.

Chemarea și încercările

Ieșind odată la vânătoare, a gonit un cerb mare, iar când s-a apropiat de el, a văzut între coarnele acestuia strălucind chipul Sfintei Cruci și pe Hristos, Care i-a grăit, chemându-l la credință. Umilindu-se, Plachida s-a întors acasă și s-a botezat împreună cu soția și cu cei doi fii ai săi, primind la botez numele de Eustatie. După aceasta i s-a vestit că, asemenea dreptului Iov, avea să fie cercat prin multe necazuri. Și așa a fost: și-a pierdut într-o vreme averea și slugile, iar plecând în pribegie, familia i-a fost despărțită și risipită, soția fiindu-i răpită, iar cei doi fii, purtați departe unul de altul. Rămas singur și sărac, s-a hrănit din munca palmelor sale, răbdând toate cu mulțumire și fără cârtire, nedepărtându-se de la nădejdea în Dumnezeu. După ani de încercare, Domnul l-a întregit la loc, dându-i înapoi cinstea cea dintâi și, în chip minunat, prin purtarea Sa de grijă, l-a făcut să-și regăsească și soția, și pe amândoi fiii, întregindu-și casa.

Pătimirea

Fiind iarăși pus mai-mare peste oaste și dobândind biruință, a fost chemat la un praznic idolesc, spre a aduce jertfă zeilor pentru izbândă. El însă a mărturisit pe față că se închină numai lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, și nu a voit nicidecum să jertfească idolilor. Pentru aceasta, împreună cu soția și cu cei doi fii ai săi, a fost osândit la moarte și, după tradiție, închiși toți într-un bou de aramă înfierbântat, și-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu, luând cununa muceniciei fără a se despărți unul de altul.

Cinstirea

Sfântul Mare Mucenic Eustatie, împreună cu soția sa și cu cei doi fii, este cinstit în ziua de 20 septembrie ca pildă strălucită a răbdării în necazuri și a nădejdii neclintite în Dumnezeu. Credincioșii îl cheamă în ajutor la vreme de încercare, de sărăcie și de despărțire de cei dragi, cerându-i mijlocirea pentru păstrarea familiilor în unire și în credință. Cel ce a răbdat cu mulțumire pierderea a toate rămâne întăritor al celor apăsați de necazuri și povățuitor spre răbdare și spre nădejde.