Sfinții Martiri Brâncoveni

Viața

Sfântul Constantin Brâncoveanu s-a născut pe la mijlocul veacului al șaptesprezecelea, dintr-un vechi și ales neam boieresc al Țării Românești, înrudit cu Cantacuzinii și cu domni de mai înainte. Rămas orfan de tată din pruncie, a fost crescut și învățat de rudele sale în frica lui Dumnezeu și în dragostea de carte, deprinzând înțelepciunea, limbile și buna rânduială. Ajuns la vârsta bărbăției, s-a arătat înțelept, cumpătat și cu bună chibzuință în treburile țării, urcând treptele dregătoriilor până la cea mai înaltă cinste boierească. Iar la anul 1688, prin voia țării și a boierilor, a fost ales domn al Țării Românești.

Domnia

Domnia Sfântului Constantin Brâncoveanu a ținut aproape douăzeci și șase de ani și a fost, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, vreme de pace, de propășire și de strălucire pentru Țara Românească. Cu multă înțelepciune și răbdare a cârmuit el țara în mijlocul primejdiilor, ferind-o de războaie și păstrându-i rânduiala în vremuri grele, între împărății puternice. A fost domn drept și milostiv, ocrotitor al săracilor și sprijinitor al credincioșilor de pretutindeni, ajutând cu mărinimie bisericile, mănăstirile și așezămintele ortodoxe din țară și de dincolo de hotare.

Mai presus de toate, s-a arătat mare ctitor de locașuri sfinte și părinte al culturii bisericești. A zidit din temelie sfânta Mănăstire Hurezi și biserica Sfântul Gheorghe cel Nou din București, precum și alte biserici, iar multe altele le-a înnoit și le-a împodobit; a înălțat palate și așezăminte de învățătură. În vremea lui au înflorit meșteșugul zidirii și al zugrăvelii, dând naștere acelui chip ales de frumusețe pe care poporul l-a numit brâncovenesc. A sprijinit tiparul și tipărirea cărților sfinte în limba română și în alte limbi, spre folosul întregii Ortodoxii, făcând din curtea sa ocrotitoare a credinței celei drepte.

Mucenicia și moaștele

Dar vrăjmașul, pizmuind atâta bunătate, a ridicat asupra dreptului domn pâri și clevetiri. Fiind pârât pe nedrept la Poarta împărăției turcești și învinuit de necredință față de sultan, a fost mazilit fără de veste și dus, împreună cu toată casa lui, la Constantinopol. Acolo a fost aruncat în temniță și supus la chinuri grele, împreună cu cei patru fii ai săi — Constantin, Ștefan, Radu și Matei — și cu credinciosul său sfetnic Ianache, ca să-și mărturisească averile și, mai cu seamă, ca să se lepede de Hristos și să treacă la credința turcească, spre a-și scăpa viața.

Iar în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, în anul 1714 — zi în care domnitorul împlinea și vârsta de șaizeci de ani — au fost scoși toți la moarte înaintea sultanului. Bunul domn și-a îmbărbătat copiii, îndemnându-i să rabde moartea pentru Hristos și să nu-și piardă sufletele pentru viața cea trecătoare. Au fost tăiate atunci, înaintea ochilor tatălui, capetele sfetnicului și ale celor patru feciori; iar când cel mai mic, Matei, s-a cutremurat de frica morții, a fost întărit de cuvântul tatălui său, care l-a chemat să nu se lepede de Hristos; și, mângâiat, și-a plecat și el capul sub sabie. La urmă a fost tăiat însuși Constantin Vodă. Astfel au primit toți cununa muceniciei, mărturisind pe Hristos până la sânge. Sfintele moaște ale Sfântului Constantin au fost mai târziu aduse în țară de evlavioasa sa doamnă și așezate în biserica Sfântul Gheorghe cel Nou din București, unde se cinstesc până astăzi.

Cinstirea

Pentru mărturisirea și jertfa lor, Biserica Ortodoxă Română i-a trecut în rândul sfinților pe Sfinții Martiri Brâncoveni — domnitorul Constantin, cei patru fii ai săi și sfetnicul Ianache — rânduindu-le pomenirea în ziua de 16 august, a doua zi după praznicul Adormirii, în care au pătimit. Ei sunt cinstiți ca pildă strălucită de credință mărturisitoare și de dragoste jertfelnică, care au ales mai bine moartea pentru Hristos decât viața și averile. Credincioșii români îi cinstesc cu mare evlavie, cerându-le tărie în credință, înțelepciune în creșterea copiilor și statornicie în încercări.