Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul

Canonul cel Mare este cea mai cuprinzătoare cântare de pocăință a Bisericii, alcătuită de Sfântul Andrei, arhiepiscopul Cretei. Se cântă la Pavecernița Mare în primele patru seri ale Postului Mare și, în întregime, în joia din săptămâna a cincea („Denia Canonului cel Mare"). Redăm aici cântările și tropariile lui de căpetenie. Stihul care se rostește înaintea fiecărui tropar este: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Cântarea 1

Irmos: Ajutor și acoperitor S-a făcut mie spre mântuire; Acesta este Dumnezeul meu și-L voi slăvi pe El, Dumnezeul părintelui meu, și-L voi înălța pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit.

De unde voi începe a plânge faptele vieții mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, tânguirii acesteia? Ci, ca un milostiv, dă-mi iertare greșelilor.

Vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te mărturisește Ziditorului tuturor; și părăsește-te de acum de necuvântarea cea mai dinainte și adu lui Dumnezeu lacrimi de pocăință.

Râvnit-am la neascultarea lui Adam, celui întâi zidit, și m-am cunoscut dezbrăcat de Dumnezeu, de Împărăția cea pururea fiitoare și de desfătare, pentru păcatele mele.

Vai, ticăloase suflete! Pentru ce te-ai asemănat Evei celei dintâi? Că ai văzut rău și te-ai rănit amar, și te-ai atins de pom și ai gustat cu îndrăzneală mâncarea cea necuvântătoare.

Slavă… Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt, o Dumnezeire, Care în unime ești lăudată, curățește-mă și mă mântuiește.

Și acum… Preacurată Fecioară, ceea ce ai născut pe Dumnezeu mai presus de fire, roagă pe Fiul tău să mântuiască sufletul meu.

Cântarea a 2-a

Irmos: Ia aminte, cerule, și voi grăi; și voi lăuda pe Hristos, Care a venit din Fecioară cu trup.

Vărsat-am ploaie de păcate, ca norii, și m-am făcut cu totul întunecat; ci, Doamne, cu razele pocăinței luminează-mă.

La rănile cele de bunăvoie ale sufletului meu caută, Mântuitorule, și mă tămăduiește, ca un doctor al sufletelor și al trupurilor.

Însumi mi-am făcut mie idol, vătămându-mi sufletul cu patimile, Iubitorule de oameni; ci, Doamne, mă întoarce la Tine.

Și acum… Născătoare de Dumnezeu, nădejdea și folositoarea celor ce te laudă pe tine, ridică sarcina cea grea a păcatului meu.

Cântarea a 3-a

Irmos: Întărește, Doamne, pe piatra poruncilor Tale inima mea cea clătită, că singur ești sfânt și Domn.

Foc de la Domnul odinioară plouând, a ars pământul Sodomei. Tu, suflete, ai aprins focul gheenei, în care aveai să arzi amar.

Rănitu-m-am, vătămatu-m-am; iată, săgețile vrăjmașului au străpuns sufletul și trupul meu; iată rănile, bubele și zdrobirile strigă rănile patimilor mele celor de bunăvoie.

Alunecat-am ca David spre desfrânare și m-am umplut de noroi; ci mă spală, Mântuitorule, cu lacrimile mele.

Și acum… Ceea ce ești zid nesurpat și acoperământ tare, ție ne rugăm, Fecioară: risipește sfaturile vrăjmașilor.

Cântarea a 4-a

Irmos: Auzit-a proorocul de venirea Ta, Doamne, și s-a temut, că vrei să Te naști din Fecioară și oamenilor să Te arăți; și a grăit: Auzit-am auzul Tău și m-am temut; slavă puterii Tale, Doamne.

Vremea vieții mele este scurtă și plină de osteneli și de răutate; ci, în pocăință primește-mă și întru cunoștință mă cheamă, ca să nu ajung câștig și mâncare celui străin; Mântuitorule, Însuți mă miluiește.

Împărăteasca vrednicie, cununa și porfira m-au îmbrăcat mai înainte; iar acum, sărăcind de bunătăți, zac în patimi, precum odinioară fiul cel risipitor.

Deșteaptă-te, o, suflete al meu! Ia aminte la faptele tale pe care le-ai lucrat și le adu înaintea ochilor tăi, și varsă picăturile lacrimilor tale.

Și acum… Ceea ce ai născut mai presus de fire, prin cuvânt, pe Cuvântul cel adevărat, roagă-L, Fecioară, să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea a 5-a

Irmos: De noapte mânecând, Iubitorule de oameni, luminează-mă, rogu-mă, și mă îndreptează la poruncile Tale și mă învață, Mântuitorule, să fac voia Ta.

Ca Petru plângând cu amar, strig: Milostivește-Te spre mine, Mântuitorule; că nici vameșul așa n-a greșit, nici desfrânata precum am greșit eu.

Întru lenevire mi-am cheltuit viața, suflete al meu; pentru aceea deșteaptă-te și te sârguiește, apropiindu-te de Hristos cu lacrimi.

Cel ce singur ești bun și milostiv, primește-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc, și nu mă lepăda pe mine, cel ce cad înaintea Ta.

Și acum… Preacurată Stăpână, ceea ce ești nădejdea creștinilor, păzește-ne și ne miluiește cu rugăciunile tale.

Cântarea a 6-a

Irmos: Strigat-am cu toată inima mea către înduratul Dumnezeu, și m-a auzit din iadul cel mai de jos și a scos din stricăciune viața mea.

Valurile păcatelor mele, Mântuitorule, întorcându-se, ca în Marea Roșie m-au acoperit fără de veste, ca odinioară pe egipteni și pe călăreți.

Vremea este a pocăinței; vin către Tine, Făcătorul meu; ridică de la mine lanțul cel greu al păcatului și-mi dă iertare, ca un milostiv.

Nu Te scârbi de mine, Mântuitorule, nu mă lepăda de la fața Ta; ridică de la mine jugul cel greu al păcatului și, ca un milostiv, dă-mi iertare greșelilor.

Și acum… Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești nădejdea și folosința celor ce te cinstesc pe tine, izbăvește-ne de nevoi.

Condacul

Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârșitul se apropie și te vei tulbura. Deșteaptă-te, dar, ca să Se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni și toate le plinește.

Cântarea a 7-a

Irmos: Greșit-am, fărădelege am făcut, nu ne-am îndreptat înaintea Ta, nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă; ci nu ne părăsi pe noi până în sfârșit, Dumnezeul părinților noștri.

Greșit-am, fărădelege am făcut, lepădat-am poruncile Tale; căci în păcate am purces și la răni am adăugat; ci Însuți, ca un milostiv, miluiește-mă, Dumnezeul părinților noștri.

Cele ascunse ale inimii mele le-am mărturisit Ție, Judecătorului meu; vezi smerenia mea, vezi și necazul meu, și ia aminte la judecata mea acum, și Însuți mă miluiește, Dumnezeul părinților noștri.

Vremea a trecut, suflete, și sfârșitul e aproape; ci scoală-te și adu lui Hristos, prin pocăință, mărturisirea greșelilor tale.

Și acum… Ceea ce ești fără prihană, Fecioară, care ai zămislit fără de bărbat, roagă pe Fiul tău și Dumnezeu, ca să ne mântuiască pe noi.

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Care Îl slăvesc oștile cerești și de Care se cutremură heruvimii și serafimii, toată suflarea și făptura, lăudați-L, binecuvântați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Adus-am ție, suflete, pe toți cei din Legea Veche spre pildă: pe cei drepți, ca să-i urmezi, iar de cei nedrepți să te ferești, îmblânzind pe Dumnezeu cu rugăciuni, cu postiri, cu curăție și cu neprihănire.

Doctore și tămăduitorul meu, Hristoase, milostivește-Te spre mine, cel ce am căzut între tâlhari; și, turnând peste rănile mele untdelemn și vin, mă tămăduiește.

Deschisu-s-a Ție, Mântuitorule, ușa pocăinței; ci grăbește, suflete al meu, mai înainte de a se închide, și intră strigând: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă.

Și acum… Preacurată Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești nădejdea celor ce aleargă la tine, roagă neîncetat pe Cel ce S-a născut din tine, pentru noi.

Cântarea a 9-a

Irmos: Nașterea zămislirii celei fără de sămânță este netâlcuită; rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că nașterea lui Dumnezeu înnoiește firile. Pentru aceasta, pe tine, toate neamurile, ca pe o Maică mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credință te mărim.

Vindecă, Doamne, rănile sufletului meu și mă curățește cu totul; și mă învrednicește iarăși să mă împărtășesc de desfătările raiului, ca un milostiv.

Judecătorule al meu și Cunoscătorule, Cel ce vei veni iarăși cu îngerii, să judeci toată lumea, cu ochiul Tău cel blând văzându-mă atunci, milostivește-Te și mă miluiește, Iisuse, pe mine, cel ce am greșit mai mult decât toată firea omenească.

Pe Andrei, cinstindu-l ca pe un părinte și lauda Cretei, să-l fericim; că el, prin pocăință, cale nouă ne-a arătat, ridicându-ne din adâncul deznădejdii spre nădejdea mântuirii.

Slavă… Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Miluiește pe robii Tăi, potolește dezbinările și pace dăruiește lumii Tale.

Și acum… Bucură-te, pântece care ai încăput pe Dumnezeu; bucură-te, scaun al Domnului; bucură-te, Maica vieții noastre.

Rugăciune de pocăință. Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, primește pocăința mea, ca și pe a Sfântului Andrei, și mă miluiește; risipește norul greu al păcatelor mele, luminează-mi sufletul cu lumina pocăinței și mă învrednicește să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu; ca, îndreptându-mi viața, să Te slăvesc pe Tine, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin.