Duminica lui Zaheu

Evanghelia

Trecând Iisus prin Ierihon, era acolo un om cu numele Zaheu, mai-marele vameșilor și bogat (Luca 19, 1-10). El căuta să-L vadă pe Iisus, dar nu putea de mulțime, fiindcă era mic de statură. Alergând deci înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Iar când a ajuns la locul acela, Iisus, privind în sus, i-a zis: „Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân.” Și s-a coborât degrabă și L-a primit, bucurându-se. Toți cârteau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu a zis: „Iată, jumătate din averea mea o dau săracilor și, de am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.” Atunci Iisus i-a zis: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.”

Tâlcuire

La cea dintâi vedere, Zaheu este cel ce Îl caută pe Hristos; în adevăr însă, Hristos îl caută pe Zaheu, precum El Însuși mărturisește la sfârșit. Aceasta este taina întâlnirii: dorul omului după Dumnezeu se aprinde tocmai fiindcă Dumnezeu îl cheamă cel dintâi.

Zaheu era bogat și cu rang, dar mic de statură — și cu trupul, și, mai mult, cu sufletul, apăsat de nedreptățile vameșiei. Mulțimea care îl împiedica să-L vadă pe Domnul închipuie deopotrivă mulțimea grijilor și a păcatelor, dar și respectul cel omenesc ce ne oprește de la fapta bună. Zaheu le biruiește pe toate: uită de rangul său, aleargă asemenea unui copil și se urcă în copac, călcând peste rușinea lumească. Această râvnă îl face vrednic de cercetarea lui Hristos.

Roada întâlnirii nu este un simțământ trecător, ci o schimbare a vieții: dăruiește jumătate din avere săracilor și întoarce împătrit celor năpăstuiți. Aceasta este pocăința adevărată — nu doar lacrimi, ci îndreptarea nedreptăților. Numele Zaheu înseamnă „cel curat”, iar el se face cu adevărat curat nu prin fire, ci prin harul primit în casa sa.

Pentru viața noastră

Duminica lui Zaheu vestește apropierea Triodului și ne pune înainte întrebarea: dorim oare cu adevărat să-L vedem pe Hristos? Dorul acesta cere să ne ridicăm deasupra mulțimii — a grijilor deșarte, a plăcerilor, a temerii de ce vor zice oamenii.

Domnul nu Se scârbește a intra în casa vameșului, precum nu Se scârbește a intra în inima niciunui păcătos care Îl primește cu bucurie. Nimeni să nu se socotească prea căzut pentru a fi cercetat de El. Se cuvine însă ca primirea Lui să aducă roadă: împăcarea cu cei nedreptățiți, milostenia către săraci, părăsirea câștigului nedrept. Când Hristos intră astfel în casa sufletului, se rostește și pentru noi cuvântul cel mântuitor: „astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia.”