Rânduiala slujbei înmormântării

Slujba înmormântării (a prohodului) este rânduiala prin care Biserica petrece pe cel adormit spre locașurile veșnice, rugându-se pentru iertarea păcatelor lui și pentru odihna sufletului. Redăm aici principalele cântări și rugăciuni ale slujbei; rânduiala deplină se săvârșește de preot.

Stihirile Sfântului Ioan Damaschin

Care desfătare a vieții rămâne neamestecată cu întristare? Care mărire stă pe pământ neschimbată? Toate sunt mai slabe decât umbra, toate sunt mai înșelătoare decât visele; într-o clipă și pe toate acestea moartea le ia. Ci întru lumina feței Tale, Hristoase, și întru desfătarea frumuseții Tale, pe cel ce l-ai ales odihnește-l, ca un iubitor de oameni.

Plâng și mă tânguiesc când gândesc la moarte și văd în morminte zăcând frumusețea noastră cea zidită după chipul lui Dumnezeu, fără de chip, neslăvită, netocmită. O, minune! Ce taină este aceasta ce s-a făcut cu noi? Cum ne-am dat stricăciunii? Cum ne-am înjugat cu moartea? Cu adevărat, cu porunca lui Dumnezeu, precum este scris, a Celui ce dă celui adormit odihnă.

Condacul

Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletul adormitului robului Tău, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.

Icosul

Tu singur ești fără de moarte, Cel ce ai făcut și ai zidit pe om; iar pământenii din pământ suntem zidiți și în același pământ vom merge, precum ai poruncit, Cel ce m-ai zidit și mi-ai zis: Pământ ești și în pământ te vei întoarce, unde toți pământenii vom merge, făcând tânguire de mormânt cântarea: Aliluia.

Sărutarea cea mai de pe urmă

Veniți, fraților, să dăm mortului cea mai de pe urmă sărutare, mulțumind lui Dumnezeu; că acesta s-a dus de la rudeniile sale și la mormânt se grăbește, nemaigândind la deșertăciuni și la trupul cel mult ostenitor. Unde sunt acum rudeniile și prietenii? Iată, ne despărțim; deci să ne rugăm Domnului să-i dea odihnă.

La sfârșit

Dumnezeul duhurilor și a tot trupul, Care ai călcat moartea și ai surpat pe diavolul și ai dăruit viață lumii Tale, Însuți, Doamne, odihnește sufletul adormitului robului Tău (numele) în loc luminat, în loc cu verdeață, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinarea. Și-i iartă lui toată greșeala cea făcută cu cuvântul, cu fapta sau cu gândul, ca un Dumnezeu bun și iubitor de oameni.

Veșnica pomenire! Veșnica pomenire! Veșnica lui pomenire!