Înălțarea Sfintei Cruci

Ce prăznuim

La praznicul Înălțării Sfintei Cruci, Biserica prăznuiește aflarea Cinstitei și de viață făcătoarei Cruci pe care a fost răstignit Domnul și înălțarea ei spre închinarea credincioșilor. Este singurul praznic împărătesc în care bucuria se împletește cu postul și cu pomenirea Patimilor Domnului. Crucea, altădată semn al osândei, se arată acum ca tron al slavei și izvor de sfințenie.

Istoria sărbătorii

În veacul al patrulea, după ce Sfântul împărat Constantin cel Mare a văzut pe cer semnul Crucii cu cuvintele „Prin acest semn vei birui” și a biruit, maica sa, Sfânta împărăteasă Elena, a mers la Ierusalim ca să caute lemnul cel sfânt. Săpând la locul Căpățânii, au fost aflate trei cruci, îngropate sub un templu păgân. Spre a se cunoaște care este Crucea Domnului, arhiereul (după tradiție, Sfântul Macarie al Ierusalimului) a atins cu fiecare cruce pe un bolnav, iar la atingerea Crucii celei adevărate s-a făcut minune de vindecare. Fiindcă mulțimea adunată era atât de mare, încât nu toți puteau să se apropie spre închinare, arhiereul a înălțat Sfânta Cruce în văzul tuturor — de unde și numele praznicului —, iar poporul, plecându-se, striga necontenit „Doamne miluiește”. Tot pentru această Cruce, după tradiție, se face pomenire și de întoarcerea ei de la perși, în vremea împăratului Heraclie.

Însemnătatea

Crucea, care odinioară era unealtă de ocară și de moarte, s-a făcut, prin Patima și Învierea lui Hristos, altar de mântuire, armă asupra diavolului și semn al biruinței asupra morții. Închinându-ne Crucii, nu cinstim lemnul în sine, ci pe Cel ce a fost pironit pe ea și, prin sângele Său, ne-a împăcat cu Dumnezeu. Înălțarea Crucii ne cheamă la luare-aminte că nu este mântuire fără purtarea crucii, adică fără răbdare, lepădare de sine și urmarea lui Hristos. Ea este lauda credincioșilor, întărirea celor slabi și izgonirea a toată puterea potrivnică; de aceea o purtăm asupra noastră și cu ea ne însemnăm la începutul a toată rugăciunea.

Cinstirea

Praznicul se prăznuiește în fiecare an la 14 septembrie și este zi de post aspru, în care nu se face dezlegare nici la untdelemn și la vin, în cinstea Patimilor Domnului. La slujbă, Sfânta Cruce este scoasă în mijlocul bisericii spre închinare, împodobită cu flori și cu busuioc, iar credincioșii se închină și o sărută. În popor, ziua se mai numește Ziua Crucii și este socotită semn al trecerii spre toamnă. Troparul praznicului: „Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și, cu Crucea Ta, păzește pe poporul Tău.”

Rugăciune

Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce prin Cruce ai surpat puterea vrăjmașului și ne-ai deschis raiul, întărește-ne cu semnul Crucii, dăruiește-ne biruință asupra patimilor și ne păzește de tot răul, ca, purtând crucea vieții noastre, să dobândim învierea. Amin. (Vezi și Acatistul Sfintei Cruci.)