Nașterea Maicii Domnului

Ce prăznuim

Nașterea Maicii Domnului este cel dintâi mare praznic al anului bisericesc, care începe la 1 septembrie. În această zi, Biserica prăznuiește nașterea Preasfintei Fecioare Maria, cea care avea să devină Maica Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Istoria sărbătorii

După Sfânta Tradiție, Preasfânta Fecioară s-a născut în cetatea Nazaretului, din drepții și sfinții părinți Ioachim și Ana, care se trăgeau din neam împărătesc și preoțesc. Erau oameni cucernici și milostivi, dar ajunseseră la adânci bătrâneți fără să aibă copii, iar nerodirea era socotită atunci ocară în popor. Mâhniți, dar neîncetând a se ruga, au făgăduit că, de le va dărui Dumnezeu un prunc, îl vor închina Lui. Rugăciunea le-a fost ascultată: îngerul le-a vestit că vor avea o fiică prin care se va bucura toată lumea. Așa s-a născut Fecioara Maria, rodul rugăciunii și al făgăduinței. Nașterea ei din părinți înaintați în vârstă, asemenea nașterii unor prooroci și drepți din vechime, arată că era rod al harului dumnezeiesc, iar nu numai al firii; iar la vremea cuvenită, împlinind făgăduința, părinții au dus-o la Templu, spre a fi crescută întru cele sfinte.

Însemnătatea

Nașterea Fecioarei este începutul plinirii făgăduințelor lui Dumnezeu pentru mântuirea neamului omenesc. Prin ea au răsărit zorile mântuirii, căci dintr-însa avea să Se nască, la vremea rânduită, Hristos, Soarele dreptății. Dezlegarea nerodirii Anei celei bătrâne închipuie dezlegarea sterpiciunii firii omenești, care avea să aducă, prin Fecioara Maria, rodul cel mântuitor. De aceea Biserica o cinstește pe Născătoarea de Dumnezeu mai presus de toate făpturile, ca pe „ceea ce este mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”, iar praznicul nașterii ei este o sărbătoare a bucuriei și a nădejdii pentru tot neamul omenesc. În persoana Preasfintei Fecioare, firea omenească se pregătește să primească pe Dumnezeu: ea este templul cel însuflețit și casa în care avea să Se sălășluiască Cuvântul. Sfinții ei părinți, Ioachim și Ana, sunt cinstiți ca dumnezeiești părinți, iar pomenirea lor se face a doua zi după praznic.

Cinstirea

Praznicul se prăznuiește la 8 septembrie, la scurtă vreme după începutul anului bisericesc, întâmpinând tot șirul sărbătorilor de peste an. În popor, sărbătoarea este numită Sfânta Maria Mică, spre deosebire de Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare) de la 15 august. Ziua însemna, în rânduiala veche a satului românesc, hotarul dintre vară și toamnă, vremea culesului și a treburilor gospodărești. Fiind unul dintre cele douăsprezece praznice împărătești, sărbătoarea are înainte-prăznuire și după-prăznuire, iar slujbele o cinstesc cu cântări alese. Multe biserici și mănăstiri o au ca zi de hram, adunând mulțime de închinători, care cinstesc pe Maica Domnului și cer ocrotirea sub sfântul ei acoperământ. Credincioșii aduc la biserică flori și roade ale pământului, mulțumind lui Dumnezeu și cinstind pe cea prin care a venit în lume mântuirea neamului omenesc.

Troparul

Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru. Și, dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; și, stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică.

Rugăciune

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, a cărei naștere a fost bucuria lumii, roagă-te pentru noi Fiului tău, ca să ne dăruiască iertare, ocrotire sub acoperământul tău și mântuire sufletelor noastre. Amin.