Sfânta Mare Muceniță Ecaterina

Viața

Sfânta Mare Muceniță Ecaterina s-a născut în vestita cetate a Alexandriei Egiptului, pe la sfârșitul veacului al treilea, dintr-un neam ales, de viță împărătească. Rămasă din tinerețe stăpână pe o mare avere, ea nu s-a lipit de deșertăciunile lumii, ci și-a plecat toată râvna spre învățătură. A deprins filosofia elinilor, retorica, tâlcuirea poeților și a ritorilor, precum și tainele științelor vremii, întrecând prin ascuțimea minții pe dascălii ei. La frumusețea trupului adăuga astfel podoaba cea mai presus a înțelepciunii, încât mulți dintre cei de neam mare o cereau de soție.

Dar fecioara, socotind că nu se cade să se plece unui mire care să nu o întreacă în neam, în bogăție, în înțelepciune și în frumusețe, a rămas nemăritată. Atunci, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a cunoscut pe Hristos, adevăratul Mire cel fără de moarte. Luminându-se cu credința și primind Sfântul Botez, s-a logodit cu El în chip tainic, făgăduindu-și fecioria și dăruindu-se cu totul Mirelui ceresc.

Pătimirea

În vremea aceea, împăratul Maximin, aflându-se în Alexandria, a poruncit tuturor să aducă jertfe idolilor și a pornit prigoană grea împotriva creștinilor. Văzând Ecaterina mulțimea înșelată și junghierea dobitocească a jertfelor, s-a aprins de râvnă dumnezeiască și, stând fără frică înaintea împăratului, l-a mustrat pentru nebunia închinării la idoli, arătându-i cu dovezi înțelepte deșertăciunea lor și puterea Dumnezeului celui adevărat.

Neputând el să-i stea împotrivă cu cuvântul, a adunat cincizeci de filosofi și ritori vestiți, ca s-o înduplece prin înțelepciunea lumească. Dar Sfânta, întărită de puterea Duhului Sfânt, i-a biruit pe toți în cuvântare, încât aceștia, rușinați și totodată luminați, au mărturisit pe Hristos și, arși în foc din porunca împăratului, au primit cununa muceniciei. Împăratul, aprins de mânie și de patimă, a ispitit-o cu făgăduințe și cu daruri, iar când acestea n-au clintit-o, a supus-o la chinuri, aruncând-o în temniță și înfometând-o. Dar în temniță a cercetat-o dumnezeiescul dar, iar prin cuvântul și prin răbdarea ei au crezut în Hristos însăși împărăteasa și voievodul Porfirie cu ostașii lui, care toți au pătimit pentru credință. Au fost aduse apoi roți cu cuțite ascuțite, ca să fie sfărâmat trupul ei; dar un înger al Domnului a zdrobit acele unelte, iar mulți din popor, văzând minunea, au crezut.

Mutarea la Domnul și moaștele

Neînduplecată rămânând Sfânta în credință, împăratul a osândit-o la tăierea capului. Iar ea, rugându-se și mulțumind lui Dumnezeu, și-a plecat sub sabie grumazul, primind cununa muceniciei. După tradiție, sfântul ei trup a fost purtat de îngeri în Muntele Sinai, unde, după multă vreme, a fost aflat de creștini. Acolo, la poalele muntelui în care Dumnezeu a grăit cu Moise, se află până astăzi vestita Mănăstire a Sfintei Ecaterina, în care se păstrează cu mare cinste sfintele ei moaște, izvorâtoare de mireasmă și de tămăduiri.

Cinstirea

Sfânta Muceniță Ecaterina este pomenită de Biserică în ziua de 25 noiembrie. Pentru înțelepciunea cu care a rușinat pe filosofii cei mândri, ea este cinstită ca ocrotitoare a celor ce se ostenesc cu învățătura — a dascălilor și a ucenicilor — fiind pildă că adevărata înțelepciune se află întru cunoașterea și iubirea lui Hristos. Numele ei este purtat de multe biserici și de mulți credincioși, iar chipul ei, cu roata muceniciei alături, este zugrăvit în icoane pretutindeni în lumea ortodoxă. Cei ce o cheamă în rugăciune cer de la ea luminarea minții, păzirea curăției și statornicie în credință.