Sfânta Mare Muceniță Marina

Viața

Sfânta Marina s-a născut în cetatea Antiohiei Pisidiei, în veacul al treilea, pe vremea când împărații păgâni prigoneau cumplit Biserica lui Hristos. Tatăl ei, după tradiție cu numele Edesie, era slujitor al idolilor și om cu vază între păgâni, iar mama sa a murit pe când fiica era încă mică. Rămasă fără ocrotirea mamei, Marina a fost dată în grija unei femei credincioase din partea locului, care o creștea departe de zarva cetății. De la această doică bună a auzit ea, pentru întâia oară, de patimile și de învierea Domnului, de mucenicii care își dădeau viața pentru credință, și inima ei tânără s-a aprins de dragostea lui Hristos.

Crezând din toată inima, s-a botezat în taină și și-a făgăduit fecioria lui Dumnezeu, dorind, de va îngădui Domnul, să fie și ea părtașă cununii mucenicești. Tatăl său, aflând de credința ei, s-a lepădat de dânsa și a urât-o ca pe o străină, dar fecioara nu s-a clintit, ci a rămas neabătută în mărturisirea sa.

Pătimirea

Când Marina împlinise cincisprezece ani, a văzut-o eparhul Olimvrie trecând prin acele locuri și, aprinzându-se de frumusețea ei, a poftit s-o ia de soție. Aflând însă că este creștină și că nu voiește a se lepăda de Hristos, s-a mâniat și a dat-o spre judecată. Nici cu momeli, nici cu făgăduințe de mărire, nici cu amenințări nu a putut s-o înduplece; drept aceea a poruncit s-o supună la chinuri grele. Au bătut-o fără milă, au spânzurat-o și i-au sfâșiat trupul, dar Marina a răbdat toate cu bărbăție, rugându-se și mulțumind lui Dumnezeu.

Aruncată în temniță, se spune că i s-a arătat vrăjmașul mântuirii noastre în chip înfricoșător, ca s-o înspăimânte, dar ea l-a biruit prin însemnarea Sfintei Cruci și prin rugăciune. A doua zi a fost din nou scoasă la chinuri: au încercat s-o piardă prin foc și prin apă, dar Domnul a păzit-o nevătămată, iar legăturile i s-au dezlegat, spre uimirea celor de față. Văzând răbdarea și minunile ei, au crezut în Hristos mulțime de oameni — se spune că până la câteva mii de suflete —, care au luat și ei cununa muceniciei. În cele din urmă, judecătorul a poruncit să i se taie capul, și astfel Sfânta Marina și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Mutarea la Domnul și moaștele

Pătimirea Sfintei Marina s-a săvârșit încă din tinerețea ei, ca o jertfă curată și bineplăcută lui Dumnezeu. Cinstitele ei moaște au fost păstrate cu evlavie de credincioși și, de-a lungul veacurilor, părți din ele s-au împărțit la multe biserici și mănăstiri, spre binecuvântarea și tămăduirea celor ce se apropie cu credință. Cinstita ei mână se păstrează până astăzi la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, unde este cinstită de mulțime de închinători.

Cinstirea

Biserica o cinstește pe Sfânta Marina ca Mare Muceniță, prăznuind-o în ziua de 17 iulie. Pentru curajul cu care a stat împotriva vrăjmașului și pentru curăția vieții sale, ea este chemată în ajutor mai ales de cei ispitiți, de cei aflați în strâmtorări și încercări și de fecioarele care își păzesc curăția. În popor este cinstită cu multă evlavie ca grabnică ajutătoare, iar numele ei este purtat de multe creștine. Pentru rugăciunile ei, să dobândim și noi tărie în ispite și mântuire sufletelor noastre.