Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla

Viața

Sfânta Cuvioasă Teodora s-a născut în satul Vânători-Neamț, în veacul al XVII-lea, din părinți binecredincioși. După tradiție, tatăl ei se numea Ștefan Joldea și era om cu rânduială în partea locului. Crescută în frica lui Dumnezeu, Teodora a fost dăruită din tinerețe cu dragoste de rugăciune și cu dorul vieții celei curate. Însă, împotriva voii ei, a fost măritată de părinți, după obiceiul vremii. A purtat jugul căsniciei cu răbdare, dar Domnul, Cel ce rânduiește toate spre folos, a îngăduit ca ea să rămână curând văduvă și fără copii. Slobozită astfel de legăturile lumii, a cunoscut că a venit ceasul să urmeze chemarea cea de demult a inimii sale.

Nevoințele

Arzând de dragostea lui Dumnezeu, Teodora a lăsat lumea și s-a închinoviat, luând chipul îngeresc al călugăriei. S-a nevoit mai întâi în schituri, sub ascultare și povățuire duhovnicească, deprinzând postul, privegherea și tăierea voii. Când însă tulburările vremurilor au risipit obștea, ea nu s-a întors în lume, ci, însetând după mai multă liniște, s-a retras în pustia Sihlei, în munții Neamțului. Acolo a aflat o peșteră ascunsă între stânci și codri și a făcut-o chilie a nevoințelor sale. Ani mulți a viețuit singură, în post aspru și în rugăciune neîncetată, răbdând gerul iernii, foamea și toată lipsa, având drept mângâiere numai pe Hristos. Se lupta cu ispitele pustiei prin priveghere și lacrimi, ținându-și mintea pururea înălțată către cer. Când i s-a sfârșit puțina hrană pe care o avea, Domnul, Cel ce hrănește păsările cerului, nu a lăsat-o să piară, ci a trimis o pasăre care îi aducea firimituri de pâine, precum odinioară corbii proorocului Ilie. Prin această minune s-a vădit și viețuirea ei cea ascunsă, căci părintele mănăstirii din apropiere, văzând pasărea purtând pâine, a aflat sălașul cuvioasei.

Mutarea la Domnul și moaștele

Simțind apropierea sfârșitului, Sfânta Teodora a dorit să se împărtășească cu Preacuratele Taine și, chemând un preot, a primit Trupul și Sângele Domnului. Sfințenia vieții ei se descoperise mai înainte prin lumina cerească ce se vedea noaptea deasupra peșterii, semn al harului ce sălășluia într-însa. A adormit în pace, la adânci bătrâneți, în peștera nevoințelor sale. După tradiție, moaștele ei ar fi fost mutate mai târziu și așezate spre cinstire în Lavra Pecerska de la Kiev. Peștera din pustia Sihlei se păstrează până astăzi ca loc de închinare, iar în preajma ei s-a ridicat biserică spre pomenirea sfintei.

Cinstirea

Biserica Ortodoxă Română a trecut-o în rândul sfinților și o cinstește ca pe una dintre marile cuvioase odrăslite din pământul românesc, pomenind-o în fiecare an la 7 iulie. Pentru viața ei de pustnicie, pentru răbdarea și curăția ei, Sfânta Teodora de la Sihla este numită „floarea pustiei Sihlei” și este chemată în rugăciune de cei ce caută liniștea, biruința asupra grijilor și a patimilor și întărire în calea mântuirii. Mai ales credincioșii din Moldova și pelerinii care urcă la peștera ei o cinstesc ca ocrotitoare și rugătoare fierbinte înaintea lui Dumnezeu.