Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu

Viața

Sfântul Cuvios Alexie s-a născut la Roma, din părinți bogați, de neam ales și temători de Dumnezeu. După tradiție, tatăl său se numea Eufimian și era un dregător de frunte al cetății, iar casa lor era vestită pentru milostenia față de săraci și de străini. Fiind singur la părinți și crescut în bună învățătură, tânărul Alexie s-a umplut de dragostea lui Dumnezeu și a dorit din tot sufletul viața cea curată și lepădarea de sine.

Când a ajuns la vârsta însurătorii, părinții i-au ales o mireasă de neam și au făcut nuntă strălucită. Dar chiar în ziua nunții, aprins de dorul celor cerești, Alexie a dat miresei inelul său și, lepădând toate — mireasa, casa părintească și averea cea multă — a plecat în taină din Roma, îndreptându-se spre Răsărit.

Nevoințele

Ajungând la Edessa, cetate din părțile Mesopotamiei, unde se cinstea icoana Mântuitorului, Alexie a împărțit puținul ce-l mai avea și a rămas ca un sărac necunoscut, viețuind în tinda bisericii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Vreme de mulți ani a răbdat frigul, foamea și defăimarea, petrecând în post și în rugăciune neîncetată, împărțind celorlalți săraci milostenia primită și păstrând pentru sine doar cât să nu moară de foame; iar în fiecare duminică se împărtășea cu Sfintele Taine. Se spune că paracliserul bisericii a fost înștiințat printr-o vedenie că cerșetorul acela este „omul lui Dumnezeu”.

Fugind de slava care începuse a-l înconjura, Alexie a voit să treacă în alt ținut; dar corabia în care se afla a fost purtată de furtună tocmai la Roma. Cunoscând în aceasta rânduiala lui Dumnezeu, s-a întors în cetatea sa și a venit la casa părinților săi. Nefiind cunoscut de nimeni, a cerut tatălui său un colț de adăpost, iar acesta, din milă pentru cei străini și în amintirea fiului pierdut, i-a dat un locșor sub scară. Acolo a viețuit mulți ani ca un străin în însăși casa părintească, răbdând batjocura și ocările slugilor, care adesea îl disprețuiau, fără să știe cine este.

Mutarea la Domnul și moaștele

Simțindu-și aproape sfârșitul, Sfântul Alexie și-a scris viața pe o hârtie, pe care a ținut-o strâns în mână. După fericita lui adormire, s-a auzit, după tradiție în vremea împăratului Honoriu și a papei Inochentie, un glas dumnezeiesc în biserică, îndemnând să fie căutat omul lui Dumnezeu; iar scrierea din mâna sfântului n-a putut fi luată decât de mâinile arhiereului. Citindu-se, au cunoscut cu toții cine fusese cel disprețuit; atunci părinții și mireasa lui l-au plâns cu multe lacrimi, slăvind pe Dumnezeu. Cinstitele sale moaște au fost așezate cu evlavie la Roma, unde se păstrează într-o biserică ce-i poartă numele.

Cinstirea

Sfântul Cuvios Alexie este cinstit în toată Biserica drept pildă neîntrecută a lepădării de sine, a sărăciei de bunăvoie și a smereniei desăvârșite, fiind numit „omul lui Dumnezeu”. Pomenirea lui se face în ziua de 17 martie. Viața sa îi învață pe credincioși că adevărata bogăție nu stă în averi și în cinstea lumii, ci în dragostea de Hristos și în tăgăduirea voii proprii pentru Împărăția cerurilor.