Sfântul Cuvios Antonie cel Mare

Viața

Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, cel numit „părintele monahilor", s-a născut în Egipt, pe la anul 251, într-un sat din partea de mijloc a țării, din părinți creștini cu bună stare. Crescut în frica lui Dumnezeu, era un copil liniștit, care nu căuta jocurile și învățăturile cele deșarte, ci iubea mai mult casa lui Dumnezeu și dumnezeieștile slujbe. Rămânând de tânăr fără de părinți, cam la vârsta de douăzeci de ani, a purtat grijă o vreme de sora sa mai mică și de averea rămasă.

Intrând într-o zi în biserică, a auzit citindu-se cuvântul Domnului către tânărul cel bogat: „De voiești să fii desăvârșit, mergi, vinde-ți averea și o dă săracilor, și vei avea comoară în cer". Luând aceste cuvinte ca și cum ar fi fost grăite anume către el, a ieșit îndată și a împărțit săracilor moștenirea părintească, a încredințat pe sora sa unor fecioare cucernice, iar el s-a lepădat de lume, dându-se cu totul nevoinței.

Nevoințele

La început s-a deprins cu viața pustnicească lângă satul său, ucenicind pe lângă un bătrân nevoitor și luând de la fiecare sihastru câte o faptă bună. Apoi s-a retras tot mai adânc în singurătate: mai întâi în niște morminte părăsite, iar mai târziu într-o cetățuie pustie de la marginea pustiei, unde a petrecut ani mulți, închis, în post aspru, în priveghere și în rugăciune neîncetată. Acolo a răbdat lupte grele cu diavolii, care i s-au arătat în multe chipuri înfricoșătoare, voind să-l abată de la calea cea bună; dar el i-a biruit pe toți cu smerenia, cu semnul crucii și cu ajutorul lui Hristos, Care i S-a arătat întărindu-l după luptă.

Ieșind din acea îndelungată închidere ca dintr-o cămară de taină, s-a arătat luminat la față și întreg la minte, purtător al darului deosebirii duhurilor și al tămăduirilor. Mulțime de ucenici s-au adunat atunci în jurul lui, dorind să deprindă viața cea îngerească, iar el i-a povățuit cu cuvânt puțin și mai ales cu pilda vieții sale, așezând temeliile vieții monahicești în pustia Egiptului. În vremea prigoanei a mers la Alexandria spre a întări pe mucenici, iar mai apoi a sprijinit dreapta credință împotriva rătăcirii lui Arie.

Mutarea la Domnul și moaștele

La adânci bătrâneți s-a retras în muntele cel dinlăuntru, aproape de Marea Roșie, unde a petrecut în deplină liniște. Cunoscându-și mai dinainte sfârșitul, a poruncit ucenicilor săi să-i ascundă locul îngropării, spre a nu fi cinstit trupul său cu prisosință. A adormit în pace, plăcut lui Dumnezeu, la vârsta de o sută cinci ani, pe la anul 356. Viața sa a fost scrisă de Sfântul Atanasie cel Mare, care l-a cunoscut, iar cartea aceasta a aprins în multe suflete dorul vieții călugărești. După tradiție, moaștele sale au fost aflate mai târziu și mutate spre cinstire în alte părți ale lumii creștine.

Cinstirea

Sfântul Antonie cel Mare este cinstit în toată lumea creștină ca începător și dascăl al vieții monahicești, pomenirea sa fiind săvârșită în ziua de 17 ianuarie. La el aleargă cei împovărați de ispite și de patimi, cerându-i ajutor în lupta cea nevăzută. Iar pilda vieții lui, întru totul închinată lui Dumnezeu, rămâne până astăzi îndreptar pentru tot cel ce voiește să se lepede de sine și să urmeze lui Hristos.