Sfântul Apostol Iuda, ruda Domnului

Viața

Sfântul Apostol Iuda a fost unul dintre cei doisprezece apostoli ai Domnului, numit în Sfânta Evanghelie și Tadeu, iar în alt loc Levveu. El se trage din rudenia cea după trup a Mântuitorului, pentru care se și numește „ruda Domnului”. După o veche tradiție a Bisericii, era fiu al lui Iosif, logodnicul Preacuratei, și frate cu Sfântul Apostol Iacov, cel numit „fratele Domnului”. Se cuvine a-l deosebi cu totul de Iuda Iscarioteanul, vânzătorul; căci acesta a rămas credincios Domnului până la sfârșit. La Cina cea de Taină, tocmai el a întrebat pe Hristos cum Se va arăta ucenicilor Săi, iar nu lumii.

Propovăduirea

Fiind chemat de Hristos, a lăsat toate și I-a urmat, învățând de la El taina Împărăției cerurilor. După Pogorârea Duhului Sfânt, a pornit la propovăduire, vestind cuvântul mântuirii în multe locuri și întorcând pe cei rătăciți la credința cea adevărată. Tradiția Bisericii îl arată binevestind în Iudeea, în Galileea, în Samaria și în Idumeea, apoi în ținuturile Siriei și ale Mesopotamiei, ajungând, precum se spune, până în părțile Armeniei și ale Persiei. Pretutindeni a răbdat necazuri și prigoane, dar nu a încetat a mărturisi pe Hristos, întărind Bisericile cele tinere.

El a lăsat Bisericii o epistolă sobornicească, una dintre cele șapte epistole numite astfel, în care se numește pe sine „rob al lui Iisus Hristos și frate al lui Iacov”. Într-însa îndeamnă pe credincioși să se lupte pentru credința dată sfinților odată pentru totdeauna și să se păzească de învățăturile cele mincinoase și de cei ce strecoară dezbinare. Le pune înainte pilde din vechime — pedeapsa celor necredincioși și căderea îngerilor care nu și-au păzit vrednicia — și vestește venirea Domnului cu zecile de mii de sfinți ai Săi, spre a face judecată; iar la sfârșit înalță o slăvită doxologie către Cel puternic a-i păzi pe credincioși neîntinați și a-i pune, cu bucurie, înaintea slavei Sale.

Mutarea la Domnul

Ostenindu-se cu râvnă în lucrarea apostolească și călătorind din cetate în cetate, Sfântul Iuda a răbdat foame, prigoane și multe primejdii pentru numele Domnului, iar la sfârșit a primit cununa muceniciei. După tradiție, a pătimit în părțile Armeniei, mutându-se cu bucurie către Domnul pe Care Îl propovăduise. Sângele său a pecetluit mărturia cuvântului pe care îl semănase în inimile neamurilor.

Cinstirea

Sfânta Biserică îl cinstește pe Apostolul Iuda, ruda Domnului, la 19 iunie, laolaltă cu ceata sfinților apostoli. Epistola sa se citește până astăzi în adunările credincioșilor, iar îndemnul lui — a ne lupta pentru dreapta credință — rămâne mereu de folos. Credincioșii aleargă la mijlocirea lui, cerând întărire împotriva rătăcirii și a deznădejdii.