Sfântul Arhidiacon Ștefan

Viața

Sfântul Arhidiacon Ștefan a trăit în zorii Bisericii lui Hristos, în vremea când Sfinții Apostoli propovăduiau în Ierusalim, îndată după Pogorârea Duhului Sfânt. Numele său, în tâlcuire, înseamnă „cunună”, iar viața lui a fost pe măsura acestui nume. Când, în obștea cea dintâi a creștinilor, s-a ivit nemulțumire pentru împărțirea zilnică a celor de trebuință văduvelor, apostolii au ales șapte bărbați „plini de Duh Sfânt și de înțelepciune”, pe care i-au pus diaconi spre slujirea meselor și grija de cei săraci. Între aceștia, cel dintâi și mai ales a fost Ștefan, plin de credință și de putere, care făcea semne și minuni mari în popor. Prin punerea mâinilor apostolilor a fost rânduit spre slujire, arătându-se de la început vrednic de darul primit.

Pătimirea

Strălucind prin cuvânt și prin faptă, Sfântul Ștefan grăia cu o înțelepciune și cu un duh cărora nimeni nu le putea sta împotrivă. Pizmuindu-l, unii din sinagogă au ridicat asupra lui martori mincinoși, care l-au învinuit că ar fi grăit împotriva Legii și a Templului, și l-au dus înaintea sinedriului. Acolo, cu fața strălucind ca a unui înger, Sfântul Ștefan a rostit o lungă și îndrăzneață mărturisire, pomenind lucrările lui Dumnezeu cu poporul cel ales, de la Avraam până la venirea Celui Drept, și mustrând împietrirea celor ce se împotriveau pururea Duhului Sfânt. Iar la sfârșit, plin de Duh Sfânt și căutând spre cer, a văzut cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Auzind acestea, cei de față au scrâșnit din dinți și, astupându-și urechile, s-au repezit asupra lui.

Mutarea la Domnul și moaștele

Scoțându-l afară din cetate, l-au ucis cu pietre; iar martorii și-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul, care avea să fie mai târziu marele Apostol Pavel. În vreme ce era lovit, Sfântul Ștefan se ruga, zicând: „Doamne Iisuse, primește duhul meu”; apoi, plecându-și genunchii, a strigat cu glas mare pentru ucigașii săi: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”. Și, zicând acestea, a adormit întru Domnul, primind cel dintâi cununa muceniciei. Bărbați cucernici i-au îngropat trupul cu mare plângere. După tradiție, sfintele lui moaște au fost aflate mai târziu, în veacul al cincilea, și mutate cu cinste, ajungând să fie cinstite la Constantinopol și la Roma.

Cinstirea

Pentru că a fost cel dintâi care și-a vărsat sângele pentru Hristos, Sfântul Ștefan este numit „Întâiul Mucenic” (Protomartir) și „Arhidiacon”, fiind cinstit ca începător al cetei mucenicilor și ocrotitor al diaconilor. Biserica îl prăznuiește la 27 decembrie, îndată după praznicul Nașterii Domnului, arătând astfel legătura dintre Cel ce S-a născut pentru mântuirea lumii și cel dintâi care a murit pentru dragostea Lui. Rugăciunea lui pentru cei ce-l ucideau, urmând Domnului răstignit, rămâne pildă neîntrecută de iertare și de dragoste către vrăjmași pentru toți creștinii.