Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan

Viața

Sfântul Gherasim s-a tras, după cum spun scrierile, din părțile Liciei, dintr-o casă cu stare, iar din tinerețe s-a lepădat de deșertăciunile lumii, aprinzându-se de dorul vieții celei îngerești. Sporind în nevoință, a venit la locurile sfinte ale Palestinei și s-a așezat în pustia cea aspră a Iordanului, aproape de apa în care Se botezase Domnul. O vreme, din neștiință, s-a abătut spre rătăcirea eretică ce mărturisea numai firea cea dumnezeiască a lui Hristos, tăgăduind pe cea omenească; dar, întâlnindu-se cu Sfântul Eftimie cel Mare, s-a îndreptat degrabă și s-a întors la dreapta credință a Bisericii, rămânând de atunci neclintit într-însa.

Nevoințele

În pustia Iordanului, Sfântul Gherasim a viețuit în aspră înfrânare și în neîncetată rugăciune, ajungând la asemenea măsură a postului încât, mai ales în zilele Postului celui Mare, se hrănea aproape numai cu dumnezeiasca Împărtășanie. Adunând în jurul său mulțime de ucenici, le-a întemeiat lavră și le-a fost povățuitor iscusit pe calea vieții călugărești, învățându-i lepădarea de sine, ascultarea și tăierea voii. Se povestește despre dânsul că a întâlnit un leu care suferea cumplit de un ghimpe înfipt în picior, iar sfântul, milostivindu-se, i-a scos spinul și i-a curățit rana. Din acea zi fiara cea sălbatică s-a îmblânzit și a rămas lângă cuviosul, slujindu-l cu credincioșie și păzind dobitocul mănăstirii, ca un semn al împăcării omului sfânt cu întreaga făptură, precum era Adam în rai mai înainte de cădere.

Mutarea la Domnul

Bineplăcând lui Dumnezeu prin nevoințele sale, Sfântul Gherasim s-a mutat în pace către Domnul, la adânci bătrâneți. Se spune că leul, negăsindu-și stăpânul, l-a căutat cu durere, iar aflând mormântul lui, a rămas acolo tânguindu-se până și-a dat și el suflarea deasupra locului unde odihnea cuviosul — minune prin care Dumnezeu a arătat cât de mult prețuiește blândețea și sfințenia robilor Săi.

Cinstirea

Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan este cinstit ca unul dintre marii nevoitori ai pustiei, pomenirea lui săvârșindu-se în ziua de 4 martie. Viața lui, cu pilda leului îmblânzit, rămâne mărturie a puterii sfințeniei de a preface și a împăca firea, îndemnând pe credincioși spre înfrânare, spre milostivire și spre pace cu toată zidirea lui Dumnezeu. Cei ce se roagă lui cer să li se îmblânzească pornirile cele rele din inimă și să deprindă rugăciunea și blândețea.