Sfântul Cuvios Ioan Casian Romanul

Viața

Sfântul Cuvios Ioan Casian s-a născut în ținutul Dobrogei, în vechea Sciție Mică, pe pământ românesc, în a doua jumătate a veacului al patrulea, din părinți binecredincioși și cu bună stare. A primit din tinerețe aleasă învățătură de carte, dar, însetat mai mult de viața cea duhovnicească, a plecat împreună cu prietenul său Gherman spre Locurile Sfinte, intrând într-o mănăstire de lângă Betleem, aproape de peștera Nașterii Domnului.

Nevoințele

Dorind să cunoască viețuirea marilor nevoitori, Ioan Casian și Gherman au cercetat multă vreme pustiile Egiptului, adăpându-se din înțelepciunea părinților celor îmbunătățiți. Au deprins de la ei nevoința, rugăciunea neîncetată și trezvia, iar convorbirile purtate cu acei bătrâni le-a păstrat mai târziu în scris, spre folosul a toată Biserica. Ajungând la Constantinopol, a fost hirotonit diacon de către Sfântul Ioan Gură de Aur, pe care l-a cinstit ca dascăl și pe care, la vreme de strâmtorare, a mers să-l apere înaintea scaunului Romei. De acolo a trecut în părțile Apusului, iar la Marsilia, în Galia, a întemeiat două lăcașuri de viețuire călugărească, unul de călugări și altul de călugărițe. Spre folosul acestora, a scris cărți despre rânduiala vieții de obște și despre cele opt gânduri ale răutății și lupta împotriva lor, așezând în scris comoara pe care o culesese din pustia Egiptului. Prin aceste scrieri, care au călăuzit mai apoi și viața monahilor apuseni, el a legat înțelepciunea Răsăritului de Apus.

Mutarea la Domnul și moaștele

După o viață închinată nevoinței și scrisului celui de folos, Sfântul Ioan Casian a adormit în Domnul la Marsilia, în prima jumătate a veacului al cincilea. Cinstitele sale moaște se păstrează până astăzi în mănăstirea pe care a întemeiat-o în acea cetate, fiind cinstite de credincioși.

Cinstirea

Neamul românesc îl cinstește cu deosebită evlavie pe Sfântul Cuvios Ioan Casian ca pe o odraslă sfântă a pământului dobrogean și ca pe un mare dascăl al vieții călugărești. Pomenirea lui se face la 29 februarie, iar în anii care nu sunt bisecți se mută, după rânduială, în ziua de 28 a lunii. Credincioșii îl cheamă în ajutor cerând trezvie, biruință asupra patimilor și urcuș necurmat în faptele cele bune.