Sfântul Cuvios Ioan Scărarul

Viața

Sfântul Cuvios Ioan Scărarul a strălucit ca luminător al monahismului răsăritean în veacurile al șaselea și al șaptelea. Încă din tinerețe, la vârsta de șaisprezece ani, s-a suit la Muntele Sinai, locul unde odinioară Dumnezeu Se descoperise lui Moise, și s-a dat pe sine cu totul ascultării, tăierii voii și rugăciunii. A avut povățuitor pe un bătrân încercat, avva Martirie, sub a cărui ascultare a deprins smerenia și lepădarea de sine, până ce, prin curăția vieții, s-a arătat vas ales al harului.

Nevoințele

După mutarea la Domnul a povățuitorului său, Sfântul Ioan s-a retras într-un loc pustiu numit Tola, nu departe de mănăstire, unde a viețuit aproape patruzeci de ani în tăcere, în post aspru și în neîncetată rugăciune. Fugea de slava deșartă și de arătarea faptelor bune, ostenindu-se în ascuns și udând pământul inimii cu lacrimile pocăinței. Prin această îndelungată nevoință a dobândit curăția minții, darul deosebirii gândurilor și pacea cea neclătită a sufletului. Pentru sfințenia și înțelepciunea lui, părinții Sinaiului l-au ales, chiar și nevrând el, stareț al mănăstirii, spre a le fi părinte și călăuză.

La rugămintea lui Ioan, starețul din Rait, Sfântul a alcătuit cartea rămasă până astăzi comoară a Bisericii: „Scara dumnezeiescului urcuș”. În ea, ca într-o scară cu treizeci de trepte — după numărul anilor petrecuți de Domnul în ascuns, până la Botez —, înfățișează urcușul sufletului de la lepădarea de lume, prin tăierea patimilor și dobândirea virtuților, până la culmea dragostei desăvârșite de Dumnezeu. Pentru această scriere a fost numit „Scărarul”. A mai lăsat și un „Cuvânt către păstor”, povățuire pentru cei ce călăuzesc suflete.

Mutarea la Domnul

Împovărat de ani și de osteneli, Sfântul Ioan a lăsat cârmuirea mănăstirii și s-a întors la liniștea cea iubită a pustiei, unde s-a mutat cu pace către Domnul, spre Care își înălțase toată viața. Cuvântul și pilda lui au rămas vii, iar „Scara” a călăuzit de atunci nenumărate generații de monahi și de credincioși spre desăvârșire.

Cinstirea

Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Ioan Scărarul în ziua de 30 martie, dar, pentru însemnătatea învățăturii sale, îl pomenește cu deosebire și în Duminica a patra din Postul Mare, când cartea lui se citește în mănăstiri ca îndreptar al urcușului duhovnicesc. Pentru credincioșii români, ca și pentru întreg Răsăritul ortodox, „Scara” a rămas una dintre cele mai iubite călăuze ale vieții lăuntrice, iar chipul Sfântului Ioan — icoană a nevoinței răbdătoare care duce, treaptă cu treaptă, la iubirea de Dumnezeu.