Sfântul Cuvios Macarie cel Mare

Viața

Sfântul Cuvios Macarie, numit cel Mare și Egipteanul, s-a născut în Egipt, pe la începutul veacului al patrulea, din părinți binecredincioși. În tinerețe s-a îndeletnicit cu munca cea de rând, ducând cu cămilele mărfuri prin pustie; dar inima lui ardea de dorul vieții celei singuratice și curate. Lepădând grijile lumii, s-a retras din tinerețe în adâncul pustiei, luând asupra sa nevoința călugărească sub povățuirea unui bătrân îmbunătățit.

Nevoințele

Sfântul Macarie s-a așezat în pustia Sketică, unul dintre cele mai aspre locuri de nevoință ale Egiptului, și a pus acolo temelie unei mari obști de călugări, ca un părinte și povățuitor al pustnicilor. S-a dăruit cu totul rugăciunii neîncetate, postului și privegherii, răbdând arșița zilei și gerul nopții, până ce a ajuns la acea liniște a inimii pe care o dă numai curăția desăvârșită. A mers și la marele Antonie, dascălul pustiei, de la care a primit binecuvântare și povățuire, iar mai târziu a fost hirotonit preot, spre slujirea fraților.

Pentru înălțimea vieții sale, Dumnezeu l-a învrednicit încă din veacul acesta de darul facerii de minuni: tămăduia boli, izgonea diavolii și cunoștea gândurile oamenilor. Însă, mai mult decât toate darurile, a strălucit prin smerenie și blândețe, socotindu-se pe sine mai jos decât toți și acoperind cu dragoste greșelile fraților. Cuvintele lui pline de înțelepciune duhovnicească au rămas povățuire pentru monahi, iar sub numele său s-au păstrat vestite omilii despre lucrarea harului în inima omului. În vremea tulburărilor ariene a fost surghiunit pentru scurtă vreme, dar Dumnezeu i-a întărit mărturisirea.

Mutarea la Domnul și moaștele

Ajungând la adânci bătrâneți, aproape de nouăzeci de ani, Sfântul Macarie s-a mutat cu pace către Domnul, lăsând Bisericii chip neșters de părinte duhovnicesc. Moaștele sale se cinstesc până astăzi la mănăstirea ce-i poartă numele, în pustia Sketică a Egiptului, loc de neîncetată rugăciune și de pelerinaj.

Cinstirea

Sfântul Cuvios Macarie cel Mare este pomenit de Biserică în ziua de 19 ianuarie. El este cinstit ca unul dintre cei mai mari dascăli ai vieții pustnicești, iar cuvintele și pildele lui, păstrate laolaltă cu ale celorlalți Părinți ai pustiei în „Pateric” și în culegerile spuselor bătrânilor, au hrănit dintotdeauna viața duhovnicească a Răsăritului, chemând pe credincioși la smerenie, la trezvie și la rugăciunea curată a inimii.