Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț

Viața

Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, cunoscut și cu numele de Velicicovski, s-a născut la Poltava, în Ucraina de astăzi, în anul 1722, dintr-o familie cu rânduială bisericească. Din botez a primit numele Petru. Rămas de mic fără de tată, a fost dat la învățătură, iar mai târziu a intrat la vestita școală duhovnicească de la Kiev; dar, nemulțumindu-se cu învățătura cea numai din cărți, care nu-i astâmpăra setea inimii după Dumnezeu, a lăsat școala și a pornit să caute viața călugărească și rugăciunea cea neîncetată.

Ani de-a rândul a pribegit din mănăstire în mănăstire prin părțile Ucrainei, ale Moldovei și ale Munteniei, cercetând pe nevoitori și deprinzând de la ei calea cea îngustă. Neaflând încă deplin ceea ce căuta cu atâta dor, s-a suit în Sfântul Munte Athos, vechi sălaș al vieții pustnicești.

Nevoințele

În Athos, tânărul monah s-a nevoit la început în singurătate deplină, în post și în rugăciune, iar apoi, adunându-se ucenici în jurul lui, a întemeiat un schit, unde a pus temelie vieții de obște. Acolo a început a aduna, a copia și a îndrepta scrierile Sfinților Părinți despre trezvie și despre rugăciunea inimii, osteneală pe care avea să o poarte toată viața. După aproape șaptesprezece ani, s-a întors cu obștea sa în Moldova, unde a fost pus stareț la Mănăstirea Dragomirna.

Când Bucovina a fost luată sub stăpânire străină, s-a mutat cu ucenicii la Mănăstirea Secu, iar mai apoi la marea Mănăstire Neamț, cârmuind pe amândouă. Aici a înnoit din temelii viața călugărească, punând la loc de cinste ascultarea, mărturisirea deasă a gândurilor, citirea Sfinților Părinți și rugăciunea lui Iisus — „rugăciunea inimii". A adunat în jurul său sute de călugări de multe neamuri, români și slavi deopotrivă, alcătuind o adevărată școală a sfințeniei. Cununa ostenelilor sale a fost tălmăcirea în limba slavonă a Filocaliei, comoara scrierilor duhovnicești, care, fiind apoi tipărită, s-a răspândit în toată lumea ortodoxă, aprinzând pretutindeni dorul rugăciunii neîncetate.

Mutarea la Domnul și moaștele

Împovărat de osteneli și de ani, dar neîncetând a povățui pe ucenici și a tălmăci cărți sfinte, Sfântul Paisie a adormit în pace la Mănăstirea Neamț, în ziua de 15 noiembrie a anului 1794, și a fost îngropat în biserica cea mare a mănăstirii. Sfintele sale moaște se află până astăzi la Neamț, spre binecuvântarea și întărirea celor ce vin la această veche vatră de sihăstrie.

Cinstirea

Pentru înnoirea vieții duhovnicești pe care a adus-o și pentru mulțimea ucenicilor săi, care au dus mai departe în Moldova, în Rusia și în toată Ortodoxia rânduiala rugăciunii inimii, Sfântul Paisie a fost trecut în rândul sfinților, iar pomenirea sa se face în ziua de 15 noiembrie. Este cinstit ca unul dintre marii dascăli ai rugăciunii și înnoitori ai monahismului răsăritean. La el aleargă mai ales cei ce caută viața cea lăuntrică, cerându-i să-i învețe smerenia, ascultarea și rugăciunea cea cu luare-aminte, prin care sufletul se apropie de Dumnezeu.