Sfântul Ierarh Vasile cel Mare

Viața

Sfântul Vasile cel Mare s-a născut pe la anul 330, în Cezareea Capadociei, într-o familie cu adevărat binecuvântată, care a odrăslit mai mulți sfinți: bunica sa Macrina cea Bătrână, care păstrase învățătura Sfântului Grigorie Taumaturgul, părinții săi Vasile și Emilia, sora sa Macrina cea tânără și frații săi Grigorie, care avea să ajungă episcop al Nissei, și Petru, viitorul episcop al Sevastiei. Crescut în dreapta credință și în dragoste de învățătură, tânărul Vasile a deprins cele mai înalte științe ale vremii, învățând filosofia și retorica la Atena, unde a legat o sfântă și statornică prietenie cu Grigorie, cel numit mai târziu Teologul. Deși ar fi putut dobândi slavă lumească prin strălucirea minții sale, Vasile a ales viața în Hristos, lepădând deșertăciunile și închinându-se cu totul lui Dumnezeu.

Păstorirea

După ce a cercetat viețuirea pustnicilor din Egipt, din Siria și din Palestina, s-a retras spre a se nevoi în liniște, întemeind viață de obște monahală și scriind pentru călugări rânduieli înțelepte, care călăuzesc până astăzi viața mănăstirească. Chemat apoi la slujirea Bisericii, a fost hirotonit preot, iar mai târziu a fost ridicat arhiepiscop al Cezareei. Ca păstor, a apărat cu tărie și fără frică dreapta credință cea așezată la Niceea, stând ca un stâlp neclintit împotriva rătăcirii ariene, care tăgăduia dumnezeirea Fiului. Când mai-marii părtași ereziei au trimis asupra lui amenințări și îngroziri spre a-l pleca, Vasile a rămas neînduplecat, gata a răbda pentru adevăr surghiun, sărăcie și chiar moarte, biruind prin curajul credinței pe cei puternici ai lumii. Totodată, ca un adevărat părinte al săracilor, a ridicat lângă Cezareea un mare așezământ de milostenie, numit mai târziu „Vasiliada”, cuprinzând spital, azil și casă de oaspeți pentru bolnavi, pentru săraci și pentru străini. A alcătuit rugăciunile Sfintei Liturghii care îi poartă numele și a lăsat Bisericii o nesfârșită comoară de scrieri, prin care a tâlcuit Scriptura, a apărat credința și a povățuit pe credincioși spre viața cea îmbunătățită.

Mutarea la Domnul și moaștele

Ostenit de nevoințe, de post aspru, de boli și de necurmata grijă a Bisericii, Sfântul Vasile s-a mutat la Domnul de tânăr, la numai patruzeci și nouă de ani, plâns de tot poporul care îl iubea ca pe un părinte. Pentru mulțimea ostenelilor și pentru înălțimea învățăturii sale, Biserica l-a numit „cel Mare” și l-a așezat între marii dascăli și ierarhi ai lumii. Scrierile și Liturghia sa se păstrează ca cea mai de preț moștenire, iar părticele din sfintele sale moaște se cinstesc în multe locuri ale lumii ortodoxe.

Cinstirea

Sfântul Vasile cel Mare este pomenit în fiecare an la 1 ianuarie, în aceeași zi în care Biserica prăznuiește și Tăierea împrejur a Domnului. La români, ziua sa se sărbătorește la începutul anului nou, iar credincioșii cer mijlocirea marelui ierarh spre a intra în noul an cu binecuvântare, cu sănătate și cu spor duhovnicesc. Este cinstit ca mare dascăl al Bisericii, ca ocrotitor al celor ce învață și ca părinte al săracilor, iar viața sa, închinată deopotrivă lui Dumnezeu și oamenilor, rămâne pildă strălucită de credință, de înțelepciune și de milostenie. Împreună cu Sfântul Grigorie Teologul și cu Sfântul Ioan Gură de Aur, este cinstit și ca unul dintre cei trei mari ierarhi.