Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia

Viața

Sfinții patruzeci de Mucenici au pătimit în cetatea Sevastia din Armenia, pe vremea împăratului Liciniu, care, călcând înțelegerea de pace față de creștini, a ridicat prigoană asupra Bisericii. Cei patruzeci erau ostași viteji, tineri și aleși, dintr-o oaste împărătească, care se deosebiseră în multe războaie prin bărbăția lor; dar mai mult decât în arme se arătau tari în credința cea în Hristos. Când li s-a poruncit să se lepede de Hristos și să aducă jertfă idolilor, au stat cu toții împreună, mărturisind cu un glas că sunt creștini și că nu se vor închina la dumnezei mincinoși. Nici momelile cu cinstiri și daruri, nici îngrozirile cu chinuri nu i-au putut clinti, ci, întărindu-se unii pe alții, s-au gătit cu bucurie pentru pătimire.

Pătimirea

Văzând stăpânitorul că nu-i poate întoarce, a poruncit un chin cumplit: să fie dezbrăcați și lăsați goi peste noapte în mijlocul unui iezer înghețat, aproape de cetate, ca gerul cel amarnic să-i piardă încet. Iar pe mal a rânduit să fie încălzită o baie, ca aceia ce nu vor răbda frigul să alerge la căldură și să se lepede astfel de Hristos. Toată noaptea au stat mucenicii în ger, rugându-se și îmbărbătându-se unii pe alții. Unul singur, biruit de durere, a alergat la baia cea caldă, dar îndată ce a intrat în ea a murit, pierzându-și astfel cununa. În acel ceas, unul dintre străjerii care îi păzeau a văzut o lumină cerească și cununi strălucitoare pogorându-se din cer peste cei rămași; și, umplându-se de credință, a mărturisit și el pe Hristos, s-a dezbrăcat și a intrat în apa înghețată laolaltă cu ceilalți, împlinind iarăși numărul de patruzeci. Așa au răbdat până în zori, iar dimineața, fiindcă unii încă mai suflau, li s-au zdrobit fluierele picioarelor, și așa și-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu; trupurile lor au fost arse, iar rămășițele aruncate în apă, dar credincioșii au adunat pe ascuns sfintele lor moaște.

Mutarea la Domnul și moaștele

Sfintele moaște ale celor patruzeci de Mucenici au fost cinstite de creștini încă din vechime, împărțindu-se spre binecuvântare la multe biserici din răsărit și din apus. Însemnat este că, la puțină vreme după pătimirea lor, mari dascăli ai Bisericii, precum Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie de Nyssa, au rostit cuvinte de laudă întru pomenirea lor, mărturisind astfel vechimea și întinderea cinstirii acestor sfinți în tot poporul creștin.

Cinstirea

Sfinții patruzeci de Mucenici sunt pomeniți în fiecare an la 9 martie, zi care cade în Postul Mare. Pentru însemnătatea praznicului, în această zi rânduiala bisericească dă dezlegare, iar la biserică se săvârșește Liturghia Darurilor mai înainte sfințite. La credincioșii români, ziua aceasta este mult iubită și însoțită de un frumos obicei: se fac „mucenicii” sau „sfinții” — colăcei în chip de om ori împletiți în formă de opt, unși cu miere și presărați cu nucă — spre pomenirea celor patruzeci de pătimitori. Icoana și viața lor rămân până astăzi pildă de statornicie, de îmbărbătare frățească și de unire în credință. La ei aleargă credincioșii cerând răbdare în încercări, tărie în ispite și dragoste unii către alții, după chipul celor ce s-au întărit împreună în ger pentru dragostea lui Hristos.