Soborul Maicii Domnului

Praznicul

A doua zi după slăvitul praznic al Nașterii Domnului, Biserica se adună în sobor spre a cinsti pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, prin care s-a împlinit taina întrupării. Cuvântul „sobor” înseamnă adunare, căci credincioșii se strâng laolaltă ca, după ce au preaslăvit pe Fiul cel născut în Betleem, să întoarcă lauda către Maica Lui, aceea care, mai presus de fire, a purtat în pântece pe Dumnezeu-Cuvântul și L-a născut, fecioară rămânând.

Însemnătatea soborului

Este rânduiala Bisericii ca, în ziua următoare marilor praznice, să fie cinstiți aceia care au slujit mai de aproape tainei prăznuite; aceeași rânduială o urmează Biserica și a doua zi după Botezul Domnului, când face Soborul Sfântului Ioan Botezătorul. De aceea, după Nașterea lui Hristos se face pomenirea Celei care a dat trup Cuvântului: prin ea s-a apropiat de noi mântuirea, căci dintr-însa a luat firea noastră Fiul lui Dumnezeu, ca să ne facă pe noi fii ai Tatălui ceresc. Cântările acestei zile o laudă pe Fecioara care a slujit negrăitei taine și mărturisesc că Cel neîncăput de ceruri a încăput în pântecele ei. Astfel, praznicul leagă lauda Pruncului dumnezeiesc de cinstirea Maicii Sale, arătând că nu se poate despărți slava Fiului de cinstea aceleia care L-a născut.

Cinstirea

Soborul Maicii Domnului se prăznuiește în fiecare an la 26 decembrie și este între cele mai vechi sărbători închinate Preasfintei Fecioare, păstrată în Biserică din vechime. În această zi, credincioșii se adună mulțumind și slăvind pe Domnul pentru negrăita Lui iubire de oameni și fericind pe aceea care a slujit tainei mântuirii, precum a proorocit ea însăși că o vor ferici toate neamurile. Acest praznic o arată pe Maica Domnului drept liman și mijlocitoare a lumii, către care aleargă cei aflați în ispite și necazuri, cerând acoperământul și rugăciunile ei către Fiul cel născut dintr-însa.